Victimă carbonizată în urma unui incendiu din Argeș!

de | 06.12.2022 10:43 | Știri, Eveniment, Importante, Județean

Este vorba despre o locuință care arde generalizat, pe o suprafață de aproximativ 150 de mp, incendiul extinzându-se și la o anexă. În momentul de fața incendiul este localizat, se lucrează pentru lichidare.
În urma evenimentului au rezultat trei victime. Două dintre acestea au fost monitorizate de către echipajul SMURD de prim ajutor calificat și prezintă atac de panică, respectiv stare de rău, iar pentru a treia, din păcate, nu s-a mai putut face nimic, fiind găsită carbonizată în locuință.

Revenire:
Cu privire la victime, au fost monitorizate două persoane de sex feminin, iar cea de-a treia (carbonizată), era de sex masculin.
Ca și afecțiuni, a fost vorba despre:
– persoană de sex feminin, în vârstă de aproximativ 58 de ani, care a suferit un atac de panică;
– persoană de sex feminin, în vârstă de circa 78 de ani, care a suferit arsuri la membrul superior drept și la nivelul feței;
– persoană de sex masculin, în vârstă de circa 83 de ani, găsită carbonizată în locuință;”, anunță ISU Argeș.

incendiuu - Victimă carbonizată în urma unui incendiu din Argeș!

Știre inițială

Un incendiu a izbucnit, în urmă cu doar câteva momente, la o locuință din comuna Suseni, satul Suseni.

La fața locului intervin pompierii cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat.

Către locul solicitării se deplasează și echipajul SMURD de Terapie Intensivă Mobilă de la Detașamentul Pitești, din primele informații ar fi o victimă evacuată din locuință.”, anunță ISU Argeș.

 

 

 

 

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Argeșean ajuns la spital, după ce a fost prins beat la volan!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/raluca-balasa/" target="_self">Raluca Bălașa</a>

Articol scris de Raluca Bălașa

Studentă a Facultății de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie, Jurnalism, pasionată de fotografie și content media, voluntară în cadrul redacției UPIT Media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: