Alina Gorghiu despre ministrul Vasile Dîncu: „Nu pare că are un mare apetit să-şi dea demisia”

de | 17.10.2022 13:35 | Știri, Național, Politic

Președintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu a făcut o serie de declarații astăzi, 17 octombrie, pe tema pachetului privind legile justiției.

Aceasta a precizat faptul că în şedinţa Biroului Permanent al Senatului s-a decis introducerea pe ordinea de zi a celor trei legi ale justiţiei, aşa cum vor veni ele din Comisia specială.

Vorbim de nişte legi ale justiţiei corectate, lucru care arată în mod cert un semn de maturitate şi de responsabilitate din partea Parlamentului României.”

 

Alina Gorghiu declarații

Foto News.ro

 

S-a ţinut cont în redactarea acestor proiecte legislative de avizele pe care Comisia de la Veneţia le-a dat anterior. Aud în dezbatere publică în permanenţă cum ni se solicită de anumiţi colegi din opoziţie să aşteptăm aceste avize. Vreau să vă spun că s-a ţinut cont de avizele Comisiei de la Veneţia şi fac precizarea la fel de fermă că, în momentul în care se va pune problema de adaptare a legislaţiei la noi solicitări ale experţilor de la Comisia de la Veneţia, vom lua în calcul acestei modificări”, a declarat Alina Gorghiu.

 

Alina Gorghiu a subliniat faptul că nu trebuie nimeni să fie îngrijorat, acest Parlament este foarte deschis expertizei venite din partea forurilor internaţionale, „astfel încât să avem tot timpul o legislaţie ridicată la standarde europene.”

 

Avem un aviz favorabil de la CSM, avem discuţii şi puncte de vedere de la Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie, de la Ministerul Public, de la asociaţii, ONG-uri, sindicate, şi aşa mai departe. Ca atare, a existat un consens asupra acestor legi între profesioniştii din domeniu, magistratură, mediul politic, specialişti.

 

Amânarea dezbaterilor, în acest moment, nu mai poate fi explicată nici românilor care ne urmăresc şi nici partenerilor europeni, pentru că realmente nu mai există niciun fel de raţiune să tărăgănăm votul pe care astăzi trebuie să îl dăm în Senat”, a mai adăugat președintele interimar al Senatului.

 

Referitor la o demisie a ministrului Vasile Dîncu, Alina Gorghiu a declarant:

Demisia e un act unilateral. Îi aparţine decizia domnului ministru Dîncu. Din reacţiile pe care le-am văzut în spaţiu public, venite din partea domniei sale, nu pare că are un mare apetit să-şi dea demisia.

 

Premierul este cel care face, în mod constant, evaluarea miniștrilor și decide dacă un ministru și-a făcut treaba, dacă a bifat criteriile pe care le are de îndeplinit, dacă a fost un ministru eficient, e competența premierului, nu noi decidem cine e remaniat”

 

Declarațiile de presă complete, susținute de Alina Gorghiu, le puteți viziona AICI.

 

 

 


Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Alina Gorghiu

Ultimele articole