Cătălin Gherzan: ”Ne trimitem copiii la școală să înveţe, nu să ajungă traficanţi sau consumatori!”

de | 06.11.2023 07:36 | Național, Din ediția tipărită, Politic

Omul de afaceri Cătălin Gherzan, manager al unităților de învățământ Lexford Castel, consideră că instituțiile sunt depăşite în lupta cu flagelul drogurilor. Mai grav este că media consumatorilor a scăzut foarte mult. Dacă acum ceva ani acestea abia pătrundeau în facultăți, astăzi sunt în curtea școlilor gimnaziale.

”După noile modificări legislative prin care s-a pus la rang înalt bullyingul, acea formă de agresiune prin care copiii sensibili sau mai mici sunt hărțuiți de alți copii mai mari și mai șmecheri, am ajuns la bullyingul făcut de instituțiile statului, prin incapacitatea de a ține în frâu flagelul cel mai nociv al distrugerii oamenilor și societăților: drogurile! Acest virus a existat din toate timpurile, dar a fost ținut sub control în perioada comunistă. S-a amplificat și a scăpat de sub control în urma traficului necontrolat și nesancționat drastic de către instituțiile abilitate să facă asta.

Dacă odată drogurile se traficau în facultăți, acum au ajuns ca nu doar liceele, ci și școlile gimnaziale să aibă la poartă sau chiar în interior elevi sau profesori care distrug vieți, vânzându-le elevilor droguri. Este clar că ne dorim protecția copiilor noștri, este clar că solicităm ca rețelele de traficanți (despre care se știe și sunt monitorizate) să fie destructurate înainte să ne cuprindă și copiii noștri, este clar că nu ne pasă de șefii lor despre care se dorește a fi prinși, nouă ne pasă în primul rând de copiii noștri. Avem nevoie de asigurări că ne trimitem copiii la școală să învețe, nu să ajungă traficanți sau consumatori. Protejați viitorul nostru protejându-ne copiii!” este apelul făcut de omul de afaceri.

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Cătălin Gherzan

Ultimele articole