La Coşeşti, începe asfaltarea a două străzi din satul Jupâneşti

de | 06.11.2022 18:00 | Știri, Administrație, Rural

Pe data de 10 octombrie, primarul Nicolae Pană a convocat în şedinţă extraordinară Consiliul Local al comunei Coşeşti pentru a le aduce în atenţie aleșilor publici şi a supune aprobării două noi proiecte importante pentru comunitatea locală.

Fiind vorba despre investiții de infrastructură mult aşteptate de către cetăţenii din satul Jupâneşti, aleşii locali nu au ezitat să avizeze favorabil şi să aprobe studiile de fezabilitate, devizul general şi indicatorii tehnico-economici pentru obiectivele de investiţii „Asfaltare strada Miuleştilor, L=130 m, în satul Jupâneşti, comuna Coşeşti, jud. Argeş” şi „Asfaltare strada Pădurii, L=385 m, în satul Jupâneşti, comuna Coşeşti, jud. Argeş”.

Noile asfaltări din Coşeşti – investiţii de 800.000 lei

Pe strada Miuleştilor se va executa supralărgirea drumului pe o suprafaţă de 83 mp, iar pe strada Pădurii, pentru asigurarea depăşirilor, pentru circulaţia rutieră în ambele sensuri şi asigurarea condiţiilor de vizibilitate, va fi prevăzută şi o platformă de încrucişare de 10 m lungime, 2 m lăţime, cu două racordări de 10 m, care va fi amplasată acolo unde terenul va permite.

Potrivit calculelor făcute de specialişti, se estimează că asfaltarea străzii Miuleştilor va costa 250.859,49 lei, în vreme ce proiectul care vizează modernizarea străzii Pădurii are o valoare estimată de 546.397,21 lei. Între timp, au fost semnate şi contractele de execuţie, lucrările urmând să fie realizate de către firma Drum Construct Logistik, preconizându-se că acestea vor începe în aproximativ două săptămâni. Durata de execuţie a lucrărilor, în cazul ambelor proiecte, este de 12 luni de la semnarea contractelor la finalul licitaţiilor.

Citiţi, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Începe modernizarea DJ 731D în comuna Coşeşti

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/nadia-ciochina/" target="_self">Nadia Ciochina</a>

Articol scris de Nadia Ciochina

Jurnalist de investigații și editor, cu 19 experiență în presă, autor și coordonator pentru numeroase proiecte media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Coșești | Nicolae Pană