Daniel Ionescu: Dezvoltarea profesională înseamnă implicare activă și continuă!

de | 30.01.2023 18:30 | Lifestyle

 

Perseverent și hotărât, Daniel Ionescu este unul dintre directorii din noua generație. A demonstrat de-a lungul timpului că, dacă vrei, poți să performezi și că – la Casa de Cultură a Studenților din Pitești – tinerii își pot găsi sprijinul de care au nevoie pentru a se dezvolta. CCS s-a înfiinţat ca o necesitate de a aduna energiile pozitive, de a promova talentul și spiritul de asociativitate pentru derularea de proiecte în folosul studenţilor şi al comunităţii piteștene. Iar în direcția acestor deziderate, tânărul manager, pasionat și determinat ca întotdeauna, debutează cu planuri îndrăznețe pentru anul 2023:

 

Ne dorim să dezvoltăm aria activităților pe care le oferim tinerilor, venind în întâmpinarea acestora cu acțiuni menite să-i atragă și să-i dezvolte. Avem cursuri de dansuri de societate, modern, popular, break dance, chitară, karate, cenaclul literar Juventus, cursuri de modă, asociaţia de turism Zimbrul Carpatin. Lista se poate îmbunătăţi cu ideile tinerilor. CCS este un organism viu, dinamic, capabil să se adapteze rapid și să vină cu programe viabile. Pregătim în 2023 inaugurarea unui birou, cu specialiști din multiple zone, în care beneficiarii să poată găsi soluții la probleme personale, să învețe să scrie proiecte sau chiar să găsim rezolvări în sfera legislativă. Un alt proiect de suflet este realizarea monografiei instituției.

 

Pe zona de relaxare vrem să continuăm seria serilor tematice Student Club Party. Tinerii și studenții pot veni gratis la aceste acțiuni. Muzică live, concursuri interactive și alte activități distractive. De asemenea, avem și seri de concerte: CCS te duce gratis la concert. În această perioadă ne pregătim pentru un canal de youtube pe care să difuzăm informații culturale și sportive de interes pentru tineri și studenți.”

 

În fața unui asemenea plan de bătaie, Daniel Ionescu se bazează mult pe generația care vine din spate, o generație animată de un suflu de început, de dorința de a pune lucrurile în mișcare, de o perspectivă proaspătă.

Noi trebuie să fim deschiși pentru a-i primi și îndruma, iar ei trebuie să fie conștienți că e nevoie de răbdare și perseverență pentru a mișca lucrurile. Nimic nu vine peste noapte. Îmi amintesc de perioada mea de început. Aveam energie cât pentru o sută, doar că – datorită domnului Gheorghe Dobre, fost director al CCS Pitești – am învățat să rezolv lucrurile pe rând. În urma activităţii depuse, am deprins abilități în domeniul metodicii și al predării, dar și de comunicare, mi-am perfecționat capacitatea decizională și de conducere. Am participat ca voluntar în diverse proiecte culturale, educative și sportive. Sunt rezistent la stres și îmi place să lucrez, în primul rând, pentru obţinerea performanţei și a unor standarde ridicate.”, povestește tânărul manager piteștean.   

 

Explică, în același context al evoluției sale manageriale, ce preț mare pune pe dezvoltarea continuă, cum încearcă mereu să-și îmbogățească aria de cunoaștere, dezvoltându-și și updatându-și abilitățile.

Cred într-un mod de dezvoltare permanent, într-o învățare pe tot parcusul vieții. Este importantă, pentru că am contact zilnic cu tinerii care vin din spate cu tehnologii sau aplicații noi și cu o serie de întrebări la care au nevoie de răspuns specializat. Cu acces facil la sursa asta imensă de informații trebuie să găsești permanent soluții atractive prin care să le captezi atenția în activități de socializare directă. Este esențial să ne vedem unii pe alții, să conversăm, pentru că, dacă stăm toată ziua cu ochii în calculator, s-ar putea să nu mai știm cum începe o conversație.”, mai povestește Daniel Ionescu, enumerând, pe lista de proiecte de suflet recente, înscrierea la Facultatea de Teologie, Litere, Istorie și Arte – Artele Spectacolului (Actorie) din Universitatea Pitești.

 

Am ales, pe de-o parte, să fiu din nou student, pentru că, mergând printre colegii de azi, interacționând zilnic cu ei, pot înțelege problemele cu care se confruntă. Pe de altă parte, vreau să-mi perfecționez latura din zona de actorie, întrucât – fiind și antrenor de dans și organizator de evenimente – am nevoie să vin mereu cu ceva care să-i atragă pe cursanți. Vreau, de asemenea, să urmez mai multe cursuri profesionale în zona de management, formare și arta spectacolului. Dezvoltarea profesională înseamnă implicare activă și continuă!”

 

 

 


Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Cătălin Otobîcu: Ne trebuie mai mulți oameni serioși, cu răbdare în construcție, care nu vor să ardă etape!

 

 

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Daniel Ionescu

Ultimele articole