Elevii de la Brătianu (Pitești) și din Câmpulung au rupt la simulări! Cele mai multe note de 10!

de | 21.04.2022 15:50 | Știri, Cultură, Județean, Lifestyle

Elevii argeșeni aflați în clase terminale ale ciclurilor de învățământ au susținut recent probele tradiționale prin care au fost simulate examenele de Evaluare Națională și cel de Bacalaureat.

Cei din clasa a XII-a au văzut cum va fi BAC-ul în perioada 28-31 martie când a avut loc simularea probelor scrise. Cei din clasa a VIII-a au trecut prin emoțiile premergătoare Evalurării Naționale în perioada 4-6 aprilie.

După corectarea lucrărilor, rezultatele au venit pe 14 aprilie, iar Inspectoratul Școlar Argeș a făcut astăzi publice datele privind notele obținute de elevii noștri în timpul simulărilor.

La BAC Română – 4 elevi au obținut 10

Cei care au participat la probele scrise premergătoare Bacalaureatului au avut ceva de furcă, dacă ne uităm la gradul de promovabilitate rezultat din simulări.

La limba română, 70% dintre ei au reușit rezultate peste nota 5. Din 3925 de elevi care au susținut proba, 2752 au avut rezultate între 5 și 10.

4 copii au reușit la română să obțină, în cadrul simulărilor, scorul maxim de 10.  Iată în ce licee/colegii învață cei 4 tineri care intră cu mai mult curaj în linie dreaptă spre adevăratul Bacalureat.

Colegiul Economic “Maria Teiuleanu” Pitești – 1 elev

Liceul Teoretic “Iulia Zamfirescu” Mioveni – 1 elev

Colegiul Național “Dinicu Golescu” Câmpulung – 1 elev

Colegiul Național “Vlaicu Vodă” Curtea De Argeș – 1 elev

examene BAC

 

La proba obligatorie au defilat tinerii din Câmpulung

La proba obligatorie a profilului, doar 62% dintre cei prezenți în testare au reușit să aibă note de promovare, dar aici se remarcă și o veste bună: 36 dintre cei 3844 elevi au luat nota 10.

Matematica și istoria, în funcție de profil, au reprezentat  materiile la care s-au susținut simulările pentru proba obligatorie.

Au spart clasamentele elevii din anii terminali de la Câmpulung, atât cei ai Liceului Dan Barbilian, cât și cei de la Colegiul Pedagogic Carol I.

Liceul Teoretic “Dan Barbilian” Câmpulung – 10 elevi

Colegiul Național Pedagogic “Carol I” Câmpulung – 8 elevi

Colegiul Național “Ion C. Brătianu” Pitești – 4 elevi

Colegiul Național “Vlaicu Vodă” Curtea De Argeș – 4 elevi

Liceul Teoretic “Ion Barbu” Pitești – 3 elevi

Colegiul Național “Alexandru Odobescu” Pitești – 3 elevi

Colegiul Național “Dinicu Golescu” Câmpulung – 2 elevi

Colegiul Național “Zinca Golescu” Pitești – 1 elev

Liceul Teoretic “Iulia Zamfirescu” Mioveni – 1 elev

La proba la alegere, rezultate fabuloase pentru tinerii Colegiul Ion C. Bărtianu

Cam la fel se prezintă, din punct de vedere statistic, situația și în ceea ce privește proba la alegere a profilului și specializării, unde s-a înregistrat tot un 62,6% promovabilitate și 37 de elevi care au defilat efectiv, obținând scorul maxim.

Majoritatea, nu mai puțin de 15 din 37, provin de la Colegiul Ion C. Brătianu din Pitești, fiind urmați tot de tineri din zona Muscel, respectiv elevi de clasa a XII-a de la Colegiul Național “Dinicu Golescu” și de la Colegiul Național Pedagogic “Carol I”.

elevi IC Bratianu

Sursa Foto: Colegiul Ion C. Brătianu

Colegiul Național “Ion C. Brătianu” Pitești – 15 elevi

Colegiul Național “Dinicu Golescu” Câmpulung – 8 elevi

Colegiul Național Pedagogic “Carol I” Câmpulung – 6 elevi

Colegiul Național “Zinca Golescu” Pitești – 4 elevi

Colegiul Național “Vlaicu Vodă” Curtea De Argeș – 2 elevi

Liceul Teoretic “Iulia Zamfirescu” Mioveni – 1 elev

Liceul Tehnologic “Ferdinand I” Curtea De Argeș – 1 elev

Proba la alegere a profilului a cuprins următoarele materii:  fizică, chimie, biologie, informatică, geografie, logică, argumentare și comunicare, psihologie, economie, sociologie, filozofie – în funcție de opțiunea elevului și de specializarea pe care aceasta o are în vedere.

La Evaluarea Națională, mai mulți elevi sunt pregătiți la română, dar nota 10 a venit doar la Matematică

În ceea ce-i privește pe copiii de gimnaziu care se pregătesc pentru Evaluarea Națională, peste 93% dintre aceștia s-au prezentat la simulare. S-a dovedit că sunt mai buni la română, unde 74,4% din ei au obținut note între 5-10 și mai vulnerabili la matematică, unde doar 66% ar promova examenul, conform simulării.

examen-evaluare-nationala

La română nu a existat însă niciun 10, în vreme ce proba de matematică a bifat 7 astfel de note obținute de elevii claselor a VIII-a.

Cei 7 provin din unități de învățământ diferite din județ, după cum urmează :

Colegiul Național “Vlaicu Vodă” Curtea De Argeș– 1 elev de 10 la Matematică

Liceul Teoretic “Ion Mihalache” Topoloveni – 1 elev de 10 la Matematică

Colegiul Național “Dinicu Golescu” Câmpulung – 1 elev de 10 la Matematică

Școala Gimnazială “George Topîrceanu” Mioveni – 1 elev de 10 la Matematică

Școala Gimnazială “Mihai Eminescu” Pitești – 1 elev de 10 la Matematică

Școala Gimnazială “Mircea Cel Bătrân” Pitești – 1 elev de 10 la Matematică

Școala Gimnazială De Excelență “Sfânta Muceniță Filoteea” Pitești – 1 elev de 10 la Matematică

ISJ : Rezultatele trebuie analizate în școală și în familie!

Rezultatele trebuie analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral în vederea adoptării unor măsuri adecvate pentru îmbunătățirea performanțelor școlare. La solicitarea scrisă a elevului sau a părintelui/tutorelui legal, notele pot fi trecute în catalog.

Obiectivele simulării sunt familiarizarea elevilor cu exigențele pe care le implică examenele de finalizare a ciclurilor gimnazial și liceal și stabilirea/conștientizarea nivelului real de pregătire în vederea îmbunătățirii rezultatelor la aceste examene. – transmite Inspectoratul Școlar Argeș

Când vor fi examenele reale?

Evaluarea Națională pentru copiii din clasa a VIII-a este programată pentru perioada 14-17 iunie. Examenul începe foarte devreme, comparativ cu probele din anul precedent școlar, care au avut loc la finalul lunii iunie (22-25 iunie).

Elevii de clasa a VIII-a încheie cursurile pe 3 iunie, potrivit acestei structuri a examenului. Înscrierea candidaților se face automat de către secretariatele școlilor în perioada 30 mai – 3 iunie.

Iată cum arată calandarul după care se va desfășura examinarea:

  • 30 mai-3 iunie 2022: Înscrierea la evaluarea națională
  • 3 iunie 2022: Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a
  • 14 iunie 2022 Limba și literatura română — probă scrisă
  • 16 iunie 2022 Matematica — probă scrisă
  • 17 iunie 2022 Limba și literatura maternă — probă scrisă
  • 23 iunie 2022 (până la ora 14,00): Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor
  • 23 iunie 2022 (ora 16:00 – ora 19:00): Depunerea contestațiilor
  • 24 iunie 2022 (ora 8:00 – ora 12:00): Depunerea contestațiilor
  • 24 iunie – 29 iunie 2022: Soluționarea contestațiilor
  • 30 iunie 2022: Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor

examene BAC

 Calendarul Bacalaureatului 2022 a fost publicat în Monitorul Oficial și se va desfășura după cum urmează :

» Sesiunea de vară 2022 (iunie-iulie):

  • 23-27 mai 2022 Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen
  • 27 mai 2022  Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
  • 6 – 8 iunie 2022 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română — proba A
  • 8 – 9 iunie 2022 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă — proba B
  • 9 – 10 iunie 2022 Evaluarea competențelor digitale — proba D
  • 13 – 15 iunie 2022 Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională — proba C
  • 20 iunie 2022 Limba și literatura română — proba E.a) — proba scrisă
  • 21 iunie 2022 Proba obligatorie a profilului — proba E.c) — proba scrisă
  • 22 iunie 2022 Proba la alegere a profilului și specializării — proba E.d) — proba scrisă
  • 23 iunie 2022 Limba și literatura maternă — proba E.b) — proba scrisă
  • 27 iunie 2022 Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12:00 – 18:00
  • 28 – 30 iunie 2022: Rezolvarea contestațiilor
  • 1 iulie 2022: Afișarea rezultatelor finale

 

examen bac

Sursa foto: Adevărul

» Sesiunea  de toamnă 2022 (august-septembrie):

  • 18 – 25 iulie 2022: Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe
  • 16 august 2022 Limba și literatura română — proba E.a) — proba scrisă
  • 17 august 2022 Proba obligatorie a profilului — proba E.c) — proba scrisă
  • 18 august 2022 Proba la alegere a profilului și specializării —– proba E.d) — proba scrisă
  • 19 august 2022 Limba și literatura maternă — proba E.b) — proba scrisă
  • 22 – 23 august 2022 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română — proba A
  • 24 august 2022 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă — proba B
  • 25 august 2022 Evaluarea competențelor digitale — proba D
  • 26 și 29 august 2022 Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională — proba C
  • 31 august 2022: Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 18:00)
  • 1 – 2 septembrie 2022: Rezolvarea contestațiilor
  • 3 septembrie 2022: Afișarea rezultatelor finale

NOTĂ: La solicitarea comisiilor de bacalaureat județene/Comisiei de bacalaureat a municipiului București sau din proprie inițiativă, Comisia Națională de Bacalaureat poate aproba, în situații excepționale, prelungirea perioadelor de susținere a probelor de evaluare a competențelor lingvistice sau digitale, de evaluare/reevaluare a lucrărilor scrise ori de afișare a rezultatelor, precum și reducerea perioadei de afișare a rezultatelor.

Ilustrare media: Agerpres.


Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Fiul comisarului-şef Edi Bîlă – medaliat la Olimpiada Naţională de Matematică

sau

Andreea Rotaru- olimpica națională a Argeșului la Engleză! FELICITĂRI!

 

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: București | Mioveni | Pitești | Topoloveni