Medicul nutriționist Mihaela Bilic: ”Brânza nu se păstrează în pungă sau în folie de plastic”

de | 29.09.2023 20:03 | Național, Lifestyle

Tu știai că brânza poate fi consumată și de cei care au intoleranță la lactoză? Ei bine, unul dintre cei mai renumiți medici nutriționiști din țara noastră, Mihaela Bilic, a vorbit în cea mai recentă postare a sa despre brânză, despre modul în care trebuie păstrată și consumată.  

Medicul nutriționist a scris pe pagina de Facebook despre miturile apărute despre brânză și a venit cu câteva informații importante despre cum să o alegem și să o consumăm pentru a beneficia de calitățile și beneficiile pe care le oferă.

Mihaela Bilic - Medicul nutriționist Mihaela Bilic: ”Brânza nu se păstrează în pungă sau în folie de plastic”

Mituri despre brânză

Viața are alt gust cu o bucățică de brânză! Cum o alegem și cum o consumăm ca să ne bucurăm la maxim de calitățile ei?

Iată câteva recomandări practice:

× Nu cumpărați parmezan, mozarella sau cașcaval gata rase, brânza se oxidează în contact cu aerul. Dacă vreți să presărați brânză peste un preparat, dați-le pe răzătoare chiar în momentul gătitului!

× Brânza nu se păstrează în pungă sau în folie de plastic, umiditatea crescută determină apariția unui mucegai alb la suprafață care strică gustul și aspectul brânzei. Folosiți hârtie cerată sau folie de aluminiu astfel încât brânza să poată “respira”.

!! Păstrați brânza în frigider în tăvița pentru legume, este o zonă în care există un pic de umiditate și evitați ca brânza să se usuce.

!! Dacă brânza a mucegăit, nu înseamnă că este stricată! Brânza este un aliment viu, iar coloniile de lactobacili sunt într-un permanent proces de fermentație, fapt care duce la apariția mucegaiului “nobil” și la maturarea gustului.

!! Brânza se consumă la temperatura camerei, nu direct din frigider și nici ținută la o temperatură mai mare de 20 °C. Intervalul 14-18 °C este ideal, consistența va fi moale iar aroma și gustul la intensitate maximă.

 Coaja” sau crusta de la brânzeturi și cașcaval este comestibilă, cu excepția situației în care este făcută din ceară sau din plastic. Ba mai mult, în cazul brânzeturilor cu mucegai crusta are un gust intens.

Brânza poate fi consumată și de cei care au intoleranță la lactoză! Lactoza este prezentă mai ales în laptele proaspăt, iar concentrația ei scade pe măsură ce laptele este fermentat. Avem mai puțină lactoză în iaurt și brânză proaspătă și doar urme de lactoză în brânzeturile fermentate și în cașcaval.”, a scris Mihaela Bilic pe pagina de socializare.

Sursă foto: Facebook Mihaela Bilic.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Modelul Andre Bîrleanu, arestat preventiv după ce ar fi sechestrat și violat o tânără

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Mihaela Bilic

Ultimele articole