anchetaonline.ro

Noua Casă 2023. Ce locuințe poți cumpăra și de ce acte ai nevoie

de | 06.02.2023 08:43 | Știri, După locație, După subiect, Economic, Național

Deși a fost stabilit plafonul de garanții al programului Noua Casă 2023, înscrierea celor interesați nu e posibilă deocamdată, fiind necesară stabilirea unor detalii, inclusiv a nivelului comisioanelor utilizate în programul Noua Casă, arată cei de la avocatnet.ro. Cu toate astea, cei interesați pot consulta și Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii unde sunt o serie de informații.

Astfel, plafonul pentru garantarea în cadrul programului Noua Casă s-a stabilit la valoarea de 1,5 miliarde de lei. Cei ce cumpără o locuință prin program nu o pot vinde în primii cinci ani de la data achiziționării, iar închirierea va fi posibilă doar cu acordul băncii și al Ministerului Finanțelor. Locuința trebuie asigurată pe toată durata finanțării. Valoarea maximă a creditului care poate fi accesat pentru o singură locuință este de 66.500 de euro, iar avansul este de 5% – pentru locuințele care au un preț maxim de 70.000 euro. În cazul în care prețul locuinței ajunge până la 140.000 de euro, valoarea maximă a creditului va putea ajunge la 119.000 euro, cu un avans de 15% din partea beneficiarului. Cei care își cumpără o locuință care depășește prețul maxim din program achită diferența din veniturile proprii.

Acte necesare

Cine vrea să se înscrie în program trebuie să depună o declarație din care să reiasă: fie că nu deține în proprietate exclusivă sau împreună cu soțul ori soția nicio locuință, indiferent de modul și de momentul în care a fost dobândită; fie că deține în proprietate exclusivă sau împreună cu soțul ori soția cel mult o locuință, dobândită prin orice alt mod decât prin program, în suprafață utilă mai mică de 50 mp. În plus față de aceste condiții pot fi eligibili în program cei care îndeplinesc condițiile specifice prevăzute în cadrul normelor interne de creditare ale finanțatorilor, dispun de avansul minim necesar și se obligă să constituie un depozit colateral pentru garantarea dobânzii (în valoare egală cu trei rate de dobândă).

După cum apare pe site-ul Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii documentele ce trebuie depuse de bancă, după aprobarea finanțării, sunt:

  • solicitare de garantare/ solicitare de emitere a promisiunii unilaterale de creditare și promisiunea de garantare (dacă este cazul);
  • documentul de identitate al beneficiarului/ beneficiarilor, precum și al soțului/ soției, dacă este/ sunt căsătorit/ căsătoriți, în copie certificată;
  • declarația pe propria răspundere a beneficiarului;
  • antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sau sub semnătura privată cu dată certă;
  • extras de carte funciară privind locuința ce urmează să fie achiziționată din finanțare, eliberat cu cel mult 15 zile înainte de data solicitării de garantare;
  • certificatul de eficiență energetică pentru una dintre clasele A, B sau C de eficiență energetică;
  • în cazul acordării unei promisiuni de garantare, se atașează și promisiunea unilaterală de creditare emisă de către bancă;
  • în cazul achiziționării unui imobil care a mai făcut obiectul unei finanțări garantate în cadrul programului, pentru care interdicția de înstrăinare a expirat, acordul emis de Ministerul Finanțelor pentru înstrăinarea locuinței achiziționate în cadrul programului și pentru ridicarea temporară a interdicției de grevare cu sarcini a locuinței achiziționate de către vânzător.

Locuințe ce se pot achiziționa:

  • locuințe noi, destinate achiziționării, inclusiv cele construite prin programele derulate de Agenția Națională pentru Locuințe (ANL), pentru care documentele de recepție la terminarea lucrărilor de construcții noi s-au semnat cu cel mult 5 ani înainte de data solicitării creditului garantat;
  • locuințe consolidate, destinate achiziționării, pentru care documentele de recepție la terminarea lucrărilor de intervenție în vederea consolidării și/ sau reducerii riscului seismic s-au semnat cu cel mult 5 ani înainte de data solicitării creditului garantat (inclusiv cele construite prin programele derulate de ANL);
  • alte categorii de locuințe, recepționate la terminarea lucrărilor de construcții noi sau de intervenție în vederea consolidării și/ sau reducerii riscului seismic, după caz, cu mai mult de cinci ani înainte de data solicitării creditului garantat.

Foto descriptiv.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Care este valoarea maximă a creditului. A fost aprobat programul ”Noua casă” pentru 2023

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: