Pericol pe străzi! Șoferi beți, prinși la volan de polițiștii argeșeni

de | 17.09.2023 21:25 | Eveniment, Județean

În acest weekend, polițiștii rutieri argeșeni au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, în mod deosebit a conducerii sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv.

În cadrul acțiunilor au fost identificați mai mulți șoferi care au consumat alcool și s-au urcat la volan.

Printre cei care au fost prinși conducând băuți pe străzile argeșene s-a aflat și tânăr de 30 de ani din Mioveni.

El a fost depistat în noaptea de 15 spre 16 septembrie, în jurul orei 00:30, de polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Poiana Lacului, în timp ce conducea un autoturism pe D.J. 703 E – Băbana.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost peste limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, însă tânărul a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar permisul i-a fost suspendat.

Tot în acest weekend a fost prins  și un bărbat de 58 de ani, din Pitești, care a hotărât să se urce la volan fără să țină cont de faptul că băuse înainte.

El a fost depistat de polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Buzoești în timp ce se deplasa pe DC 121.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost peste limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Având în vedere rezultatul testării, bărbatul a fost dus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Și în acest caz a fost întocmit dosar penal, iar piteșteanul s-a ales cu dreptul de a conduce a fost suspendat.

Foto Monitorul de Cluj

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Cu permisul suspendat, la volanul unui autoturism cu ITP-ul expirat, un piteștean a trecut pe roșu

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Argeș | Băbana | Buzoești | Cluj | Mioveni | Pitești | Poiana Lacului

Ultimele articole