Argeș. Copil de 8 ani, atacat de urs. Minorul a vrut să hrănească animalul

de | 25.05.2024 19:32 | Eveniment, Județean

Un incident nefericit a avut loc astăzi, pe raza județului nostru, iar inconștiența și-a spus din nou cuvântul.

Potrivit surselor Ancheta, o familie din București a oprit în localitatea Albești, unde au văzut un urs. Copilul acestora, un minor de 8 ani, aflat pe bancheta din spate a mașinii, a încercat să îl hrănească, însă animalul sălbatic l-a zgâriat.

Ulterior, familia a plecat spre casă, iar în drum spre București s-a întâlnit cu o ambulanță căreia i-a făcut semn să oprească.

Echipajul medical l-a examinat pe copil, care era zgâriat la o mână. După ce copilul a fost pansat, familia și-a văzut de drum spre Capitală.

Reamintim faptul că și luna trecută, o turistă din Scoția, de 72 de ani, a fost atacată de un urs în timp ce se afla în zona barajului Vidraru din judeţul Argeş.

Femeia a fost atacată chiar în timp ce se afla în mașină. Aceasta ar fi văzut doi urși și a scos mâna pe geam pentru a-i fotografia, moment în care a fost mușcată de unul dintre animale.

Mai multe informații despre acest subiect găsiți AICI.

Nu este prima dată când turiștii se apropie prea mult de urși, ca să-i hrănească. În acest context, jandarmii le recomandă turiştilor care tranzitează sau campează în zonele frecventate de animale sălbatice să evite contactul cu acestea şi să nu le hrănească. Mai mult, ar fi indicat să sune la 112.

Foto descriptiv

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Filmul românesc „Trei kilometri până la capătul lumii” a primit Premiul Queer Palm la festivalul de la Cannes

 

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: București | Cannes | Vidraru