ALERTĂ METEO: COD GALBEN DE FURTUNI ȘI VIJELII

de | 25.04.2022 10:40 | După subiect, Eveniment, Național, Știri

A doua zi de Paște nu este la fel de însorită și călduroasă ca prima zi. În urmă cu puțin timp, meteorologii au emis o avertizare cod galben de vreme rea, valabilă pentru 28 de județe din țară, până luni, la ora 21:00.

Instabilitatea atmosferică își va face apariția în Maramureș, Transilvania și în Moldova, acolo unde vor fi vijelii, vânt puternic, averse torențiale, descărcări electrice și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 20, 30 l/mp pe arii restrânse.

De asemenea, și în celelalte zone ale țării vor fi astfel de fenomene. Vorbim de județele Satu Mare, Maramureș, Suceava, Botoșani, Sălaj, Bistrița Nădăud, Cluj, Mureș, Harghita, Neamț, Iași, Vaslui, Bacău, Galați, Vrancea, Covasna, Brașov, Sibiu, Alba, Hunedoara, Caraș Severin, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița. Prahova și Buzău.

 

harta-anm

Hartă ANM

Deși sunt anunțate ploi, temperaturile maxime se vor încadra între 14 grade și 28 de grade Celsius în sudul Munteniei.

Cum va fi vremea în următoarele săptămâni

În următoarele două săptămâni, temperaturile vor fi specifice perioadei, conform prognozei pe patru săptămâni, publicată de Administrația Națională de Meteorologie.

Totodată, la începutul perioadei, precipitațiile vor fi deficitare, iar apoi excedentare.

Vremea 02.05.2022- 09.05.2022

Potrivit prognozei meteorologice, în întreaga regiune, temperatura medie a aerului va fi ușor mai coborâtă decât normalul acestei perioade.

În ceea ce privește cantitățile de precipitații, acestea vor avea o tendință deficitară, excepție făcând regiunile centrale și extremitatea de sud-est a țării.

Vremea 09.05.2022- 16.05.2022

În general, temperaturile vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă în întreaga țară.

La munte, în vest, sud, centru și nord-est, regimul pluviometric va fi deficitar, iar în restul țării va fi apropiat de cel normal.

Vremea 16.05.2022- 23.05. 2022

În această săptămână, mediile valorilor termice vor fi apropiate de cele specifice perioadei pe tot teritoriul țării.

Precipitațiile pentru vor fi local excendentare în nord-est, iar în restul României vor fi apropiate de cele normale.

E OFICIAL! Zile libere pentru părinți

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Ultimele articole