(VIDEO) Incendiu puternic la o casă din Stolnici!

de | 06.09.2023 09:19 | Județean, Eveniment

Salvatorii argeșeni au fost solicitați să intervină, seara trecută, în jurul orei 23:29, pentru a lichida un incendiu izbucnit la o locuință din comuna Stolnici.

În urma apelului la 112, la fața locului s-au deplasat pompierii de la Secția Costești și Punctul de Lucru Stolnici, alături de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Stolnici, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat.

Ajunse la locul solicitării, forțele de intervenție au constatat că ardeau generalizat o locuință cu suprafața de aproximativ 70 mp și bunurile din interiorul acesteia, existând posibilitatea de propagare la o a doua casă aflată pe aceeași proprietate.

În timp ce pompierii se luptau cu flăcările, medicii au încercat să stabilizeze un bărbat, în vârstă de 65 de ani, care suferise un atac de panică. Ulterior, nu a avut nevoie de transport la spital.

Pe parcursul intervenției, pompierii au evacuat și trei butelii din interiorul casei, deoarece exista riscul unei explozii.

Potrivit ISU Argeș, cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric.

sursă foto/video ISU Argeș

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Unul dintre pompierii răniți la Crevedia și tratați în străinătate, a revenit în țară

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Stolnici

Ultimele articole